вторник, 13 декабря 2011 г.

Tinerii contra indiferenței


AO ”Centrul de Dezbateri Criuleni” continuă implementarea proiectului ”Sporirea implicării cetăţenilor din raionul Criuleni în procesul de luare a deciziilor”, susţinut de către Ambasada SUA. Propunem atenției dvs. un reportaj despre activitatea tinerilor membri ai CLT Jevreni.
În toamna acestui an Bogatu Vasilina, Sirbu Sofia, Jomiru Doina, Brinza Vasile, membrii consiliului local al tinerilor din s. Jevreni, au format un grup de iniţiativă pentru a studia opinia consătenilor privind problemele localităţii. 
Pe data de 08 noiembrie s-au pus în discuţie problemele cu care locatarii se confruntă zi de zi, şi în rezultatul analizei chestionarelor s-a ajuns la concluzia, că problema pe care majoritatea din cei investigaţi o consideră cea mai gravă ar fi gunoiul pe străzile satului. În următoarea zi au fost formate două echipe pentru pregătirea discursurilor despre problema identificată și elaborarea soluțiilor.
La 10 noiembrie s-a stabilit că dezbaterea publică va avea loc la 03 decembrie 2011 în incinta Casei de Cultură. Tinerii au decis că la dezbatere ar fi necesară prezenţa primarului Vasile Brînză, consilierilor locali şi locuitorilor. Pînă la ziua dezbaterilor tinerii au desfășurat activități de informare a locuitorilor: au afișat anunțuri, au repartizat invitații personale.
A venit ziua de 3 decembrie. La ora 16.00, oră pentru care a fost planificată începerea dezbaterilor, în sala Casei de Cultură erau prezenți doar membrii grupului de inițiativă, primarul și directoarea liceului. Invitații au ignorat inițiativa tinerilor? S-au poate nu au lucrat suficient de bine pentru informarea locuitorilor? Aceasta au fost întrebările, care-i  framînta pe tineri.
Totuși, cu întîrzîiere mai bine de o oră, la insistența tinerilor consilieri, dezbaterile au început. Pe parcursul acestei ore s-au adunat aproximativ 40 de locuitori, printre care unii consilieri locali, cîțiva consăteni adulți și tineri.
Tinerii consilieri au prezentat problema foarte bine, făcînd o prezentare cu pozele diverselor locaţii pline de pachete din plastic, hîrtii, deșeuri menajere, și care ar trebui să fie salubrizate.
După prezentare tinerii au ținut discursuri despre daunele pe care îl aduc naturii aceste deşeuri, care au avut drept scop de a trezi emoții în rîndul ascultătorilor.
Cei prezenţi în sala s-au implicat în discuţii, din care a reieșit că nu numai gunoiul de pe străzile satului este o problemă. Probabil ca problema mai majoră este indiferența populației, care se manifestă prin eschivarea de la adunări publice, nerespectarea deciziilor primăriei și ale consiliului local.
Participanţii au lansat mai multe idei pentru soluționarea problemei gunoiului din sat:
-         Desfășurarea unei campanii de informare a oamenilor privind posibilitatea de a adresa la Inspecția Ecologică a raionului Criuleni în cazul în care observă încălcări grave ale legislației ecologice;
-         În cazul convocării adunărilor publice nu este suficient să fie doar plasate avize, dar că locuitorii să fie invitați și să semneze în listă, drept confirmare că au fost informați și invitați;
-         de a institui o taxă de la fiecare gospodărie pentru acțiuni de salubrizare a localității;
-         şedinţa deschisă a consiliului local să urmeze după un concert, la care la sigur vor veni mai mulți locuitori; concertul va fi organizat de CLT;
-         Maia Soltan, directoarea L/T ,,M.Eminescu,, a propus ca la adunarea generală a părinților elevilor de la liceu, care se va desfășura la 15 decembrie 2011, locuitorii să fie informați despre inițiativa tinerilor.
Participanții la dezbatere au luat decizii, susținînd următoarele propuneri ale tinerilor:
 1. să convoace o şedinţă deschisă a consiliului local. Toți cei prezenți la dezbatere au susținut această idee. Tot atunci s-a stabilit că ședința va avea loc pe 17 decembrie anul curent.
2. să se informeze unii pe alţii despre urmările pe care le vor simţi în caz de nerespectare a legilor în baza cărora administrația publică locală poate aplica sancțiuni pentru poluarea mediului ambiant. Și această propunere a fost susținută unanim.
Dezbaterea publică a fost încheiată, considerîndu-se un prim pas în soluţionarea problemei ,,Gunoiul pe străzile s. Jevreni,, și problemei indiferenței cetățenilor față de viața comunității.

Corina Ursu, coordonator al grupului de inițiativă

Комментариев нет:

Отправить комментарий